28 septembrie 2026
Autoare: Irina Zaretcaia Cotruta
Și dacă am confundat educația cu deservirea?
Uneori mă uit la viața mea cu trei copii și mă gândesc: cât din timpul meu înseamnă doar… să-i deservesc. O rubrică personală semnată de Irina Zaretcaia Cotruta despre axa interioară a copilului — și zece mici ritualuri de familie care o fac să crească.
Articolul este disponibil și în:УкраїнськаEnglish
Să-i deservești e ușor. Dar să-i educi?
Uneori mă uit la viața mea cu trei copii și mă gândesc: Doamne, cât din timpul meu înseamnă doar… să-i deservesc.
Să-i hrănesc. Să-i îmbrac. Să cumpăr din nou ce le-a rămas mic. Să dau jucăriile cu care nu se mai joacă nimeni. Să fac programare la medic. Să verific orarul. Să-i duc la fotbal. Să-i iau de la înot. Engleza. Temele. Echipamentul. Dinții.
Și uite așa, ai fost toată ziua o mamă foarte bună. Ai alergat prin oraș ca o mătură electrică, toată lumea e hrănită, dusă, organizată, supravegheată.
Iar seara apare o întrebare puțin incomodă:
„Când i-am educat cu adevărat astăzi?”
Nu i-am deservit. Nu i-am dezvoltat. Nu i-am tratat. Nu le-am organizat viața. Ci exact — i-am educat.
Ce fel de oameni vreau să devină copiii mei
Pentru că, dacă m-ați întreba ce fel de oameni vreau să devină copiii mei, cu greu aș răspunde: „Să-și predea temele la timp și să nu-și uite niciodată ochelarii de înot.”
Vreau să crească buni. Cinstiți. Empatici. Capabili să observe un alt om. Să facă față greutăților. Să-și înțeleagă emoțiile. Să aleagă. Să fie recunoscători. Și să știe ce e bine pentru ei chiar și atunci când mama nu e alături.
Dar unde se învață toate acestea?
Există matematică. Există engleză. Fotbal, muzică, robotică — sigur că da.
Dar un cerc numit „Cum să devii un om fericit” cumva nu există 🙂
Axa interioară a copilului
Îmi place să mă gândesc la educație ca la hrănirea axei interioare a copilului. Acel ax interior pe care se va putea sprijini mai târziu, când noi nu vom mai fi alături.
Iar această axă nu poate fi crescută cu o singură prelegere pe tema „fii bun”.
Ea crește în momente mici, repetate.
Iată cu ce am început în familia noastră — fără încă un cerc extrașcolar 😂
10 mici ritualuri ale familiei noastre
- Respirăm împreună înainte de somn. Doar 3–5 inspirații și expirații lente, conștiente.
- Uneori întrebăm nu „ce mai faci?”, ci: „Ce simți acum în corp?” Unde e tensiune? Căldură? Gâdilături? Liniște?
- Înainte de masă ne oprim o jumătate de minut și fiecare spune un lucru pentru care e recunoscător astăzi.
- Citim poveștile puțin mai încet. Nu doar „ce s-a întâmplat mai departe?”, ci: de ce a procedat eroul așa? Tu ce ai fi făcut? A fost un gest bun?
- Avem 10 minute de liniște în familie. Fără telefoane, fără televizor, fără să trebuiască să distrăm pe cineva.
- Ne jucăm cu poziții de yoga ca să eliberăm tensiunea din corp: copacul, fluturele, puiul de leu, pisica — nu perfect, ci cu bucurie.
- Înainte de somn ne amintim trei momente bune din zi. Chiar dacă unul dintre ele se dovedește a fi o înghețată 🙂
- Când copilul „o ia razna” și simțiți că o luați și voi — încercați întâi contactul, apoi educația. Îmbrățișați. Respirați. Stați alături. Lămuriți lucrurile după ce trece furtuna.
- Rezervați regulat măcar 15 minute în doi, când copilul primește nu doar prezența voastră fizică, ci și atenția. Fără WhatsApp în paralel.
- Inventați-vă propriul ritual de familie: o îmbrățișare comună dimineața, o urare pentru ziua care începe, un minut ținându-vă de mână înainte de somn — ceva al vostru.
Asta este yoga în familie
Pentru mine, probabil asta este yoga în familie.
Mici insule în care ne oprim, ne întâlnim unii cu alții și creștem încet aceeași axă interioară. Sentimentul că „suntem împreună, te văd, te aud, aici e sigur să te oprești”.
Iar treptat aceste insule devin un obicei. Și obiceiul devine parte din cultura familiei.
